Autorităţile au decis ca, începând de luni, restaurantele, cafenelele, barurile şi sălile de jocuri de noroc din municipiul Bistriţa să îşi reia activitatea în interior, cele din domeniul HORECA, în limita a 30% din capacitate, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19, calculată fără focare, a arătat că indicele a coborât sub 3 la mia de locuitori, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului, preluat de Agerpres.

Pentru ziua de 27 decembrie, Prefectura a raportat o incidenţă de 3,33 la mia de locuitori pentru municipiul Bistriţa, cu focare, şi de 2,92 la mie, fără focare.

Decizia privind reluarea activităţii în interior în domeniul HORECA a fost luată la două luni după ce aceasta a fost stopată, ca urmare a înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul municipiului.

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, admite, prin intermediul comunicatului de presă, că municipiul se află la limita pragului permisiv din punctul de vedere al restricţiilor şi le-a cerut locuitorilor să rămână vigilenţi şi să respecte în continuare normele sanitare.

"Am reuşit, după o perioadă destul de lungă, să scădem sub pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, incidenţă care ne permite să redeschidem restaurantele şi cafenelele, dar şi alte tipuri de activităţi economice care timp de câteva luni au fost închise. Suntem, totuşi, cu puţin sub acest prag mai permisiv din punctul de vedere al restricţiilor, astfel că rugămintea mea este să fim în continuare vigilenţi, pentru a ne continua drumul spre normalitate. Vă mulţumesc pentru responsabilitatea pe care aţi demonstrat-o", a transmis prefectul.

Restricţiile din municipiul Bistriţa au fost modificate prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. 124/27.12.2020 şi intră în vigoare de luni.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri