Trei oameni au murit și una a fost rănită în urma unei avalanșe masive care s-a petrecut într-o stațiuni de schi din nordul Rusiei, lângă oraşul Norilsk.

"Au fost găsite cadavrele a trei persoane, cel al unei femei de 38 de ani, cel al copilului ei de un an şi jumătate şi cel al soţului ei în vârstă de 45 de ani", a declarat într-un comunicat Comitetul de Investigaţii, responsabil cu principalele anchete penale din Rusia, potrivit Agerpres.

Până în prezent, salvatorii au recuperat cadavrele unei femei, a copilului ei de 18 luni și a soțului ei.

Un băiat de 14 ani a fost găsit și el în viață și „dus la spital cu răni grave”.The Siberian Times a raportat că cei patru erau directorul teleschiului Vlad Popov, soția și cei doi copii ai acestora.

Din informațiile disponibile până acum, până la șase alte persoane lipsesc și se crede că sunt îngropate în zăpadă adâncă la temperaturi de -25 grade celsius.

Cel puțin 200 de salvatori, inclusiv voluntari, se află la fața locului și încearcă să ajungă la case îngropate sub zăpadă.

Comitetul de investigații al Rusiei a deschis acum un dosar penal care suspectează neglijența ca urmare a încălcărilor de siguranță, scrie Europnews.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri