În data 09 ianuarie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control peste 85.500 persoane, cetățeni români și străini, cu aproximativ 27.600 mijloace de transport (dintre care 9.400 de automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 37.600 persoane cu 13.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.900 persoane cu 14.600 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 39.100 de persoane şi 15.200 de mijloace de transport (5.000 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 28.500 de persoane cu 9.600 mijloace de transport. În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost PTF Borş, judeţul Bihor (cu peste 8.900 de persoane care au trecut frontiera, din care aproximativ 7.000 pe sensul de ieșire şi aproximativ 3.100 de mijloace de transport) şi PTF Petea, judeţul Satu Mare (pe aici au trecut peste 8.600 persoane, din care 7.400 pe sensul de ieșire şi aproximativ 2.700 de mijloace de transport).

Poliția recomandă folosirea tuturor punctelor vamale

Ca urmare a faptul ca sărbătorile de iarna s-au încheiat şi mulţi cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei, unde au reşedinţa, în prezent, pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa româno-ungara, se constată o creştere a numărului de persoane care s-au prezentat la control. În plus, în contextul pandemic, autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare cu privire la persoanele care urmează să intre în Ungaria. Acest fapt poate determina cresterea timpului de aşteptare la ieșirea din țară. A fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv a fost suplimentat numărul arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.

Astfel, în continuare, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:

  • pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
  • pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany;
  • pe raza jud. SatuMare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea - Csengersima.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 21 fapte ilegale ( 13 infracţiuni şi 8 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 200 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 700 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 174 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri