România este pregătită din punct de vedere energetic pentru perioada rece pe care o traversăm, iar Sistemul Naţional de Transport Gaze Naturale, precum şi Reţeaua de Transport Energie Electrică funcţionează în parametri optimi, informează Ministerul Energiei, într-un comunicat transmis Agerpres.

"Stocurile de cărbune au crescut faţă de săptămâna trecută, Sistemul Naţional de Transport Gaze Naturale funcţionează în parametri optimi, aşa cum funcţionează fără sincope şi Reţeaua de Transport Energie Electrică. Transportatorii şi distribuitorii de energie sunt pregătiţi să facă faţă unor eventuale creşteri ale consumului după weekend-ul care urmează, când este prognozată o scădere a temperaturilor", se menţionează în comunicat.

În cadrul şedinţei Comandamentului de Iarnă, coordonată de Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Energiei, au participat reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice competente în domeniul energiei, precum şi cei ai operatorilor economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale.

Conform ministrului Energiei, Virgil Popescu, Sistemul Energetic Naţional funcţionează în parametri, nu are sincope şi nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului de gaze naturale şi de energie electrică, iar autorităţile sunt pregătite să ofere soluţii în cazul în care ar apărea situaţii neprevăzute.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri