Jandarmii montani braşoveni au fost chemaţi de trei ori pentru îndepărtarea unui urs care a apărut pe pârtia Pârtia Clăbucet şi în zona Sub Teleferic la Predeal, dar şi la o cabană de pe Vârful Postăvarul, unde au dat mai multe avertismente şi o amendă.

În ceea priveşte prezenţa ursului, aceasta a fost sesizată în trei rânduri, prin tot atâtea apeluri la 112.

"La fiecare apel, jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure. În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului", a precizat IJJ Braşov.

Conform sursei citate, "spre sfârşitul programului instalaţiei de transport pe cablu s-a produs o aglomerare de turişti la una din cabanele aflate pe Vârful Postăvarul".

"Jandarmii montani s-au autosesizat şi au solicitat reprezentanţilor cabanei respective să oprească muzica şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice. La acţiune au participat 3 echipaje de jandarmi montani şi au fost aplicate 7 avertismente scrise şi o amendă în valoare de 500 lei", a mai precizat sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri