Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc marţi dimineaţa, pe autostrada A1, între Sebeş şi Sibiu, însă călătorii au reuşit să coboare la timp şi nicio persoană nu este rănită, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

"Incendiu autocar pe autostrada A1, km 276, sensul de mers Sebeş - Sibiu, fără victime. În jurul orei 5,00, pompierii militari din cadrul Staţiei Miercurea Sibiului şi Punctului de lucru Sălişte au fost solicitaţi să intervină de urgenţă pe autostrada A1, km 276, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocar ce transporta circa 44 de pasageri. La faţa locului s-au mobilizat 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD. Pasagerii s-au autoevacuat înainte de sosirea forţelor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, autocarul care venea din Franţa a ars în totalitate, din cauza unui scurtcircuit electric.

"La faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autocarul. A ars autocarul în totalitate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. A fost salvată remorca acestuia, care conţinea bagajele pasagerilor. Din informaţiile primite de la faţa locului, autocarul se întorcea din Franţa", a precizat Alina Voina.

Timp de o oră, traficul pe A1 a fost blocat pe un sens de mers.

Sursa foto: Facebook/ ISU Timiș

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri