Vremea se menţine închisă la Bucureşti şi se vor mai semnala, temporar, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în următoarele 24 de ore, iar stratul de zăpadă depus va ajunge la o grosime de 12 cm, relevă prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform specialiştilor, în Capitală vremea se va menţine predominant închisă, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade, în timp ce minima va oscila între -3 şi -2 grade, conform Agerpres.ro.

"La ora 10:00, grosimea stratului de zăpadă era neuniformă şi măsura între 5 şi 10 cm, iar până spre după-amiază, temporar, vor mai fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se vor mai depune între 1 şi 3 cm. Astfel, la finalul intervalului este estimată o grosime a stratului de zăpadă de 6 - 12 cm", susţin meteorologii.

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori şi viscol, ce vizează până la ora 21:00, judeţele Constanţa şi Tulcea, respectiv un Cod galben de ninsori viscolite valabil până joi dimineaţa, la ora 10:00, în judeţele Brăila, Călăraşi, Galaţi şi Ialomiţa.

De asemenea, până joi dimineaţa, rămâne în vigoare o informare de intensificări ale vântului în regiunile estice şi sud-estice, unde vor fi rafale în general de 50 - 60 km/h. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge în general 55 - 65 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri se vor depăşi 75 - 85 km/h şi va fi viscol.

ANM precizează că în centrul şi sudul Munteniei şi, local, în Moldova, precum şi în zonele de munte, temporar va continua să ningă.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri