Un puternic incendiu a izbucnit la Stadionul Giulești. Nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a fost găsit stins de către pompieri. El a afectat zona peluzelor, la etajul 1, unde a ars polistiren pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi, scrie Agerpres.

Stadionul Giuleşti este unul dintre cele patru pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, s-a obligat să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale care vor participa la turneul final al Campionatului European. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Lucrările la Stadionul Giuleşti au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene. În luna noiembrie 2020, autorităţile anunţau că arena este realizată în procent de aproximativ 60%, iar în ultima perioadă constructorii lucrau la acoperişul arenei care va avea o capacitate de 14.000 de locuri. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna mai a acestui an.

La 4 decembrie 2020 a avut loc recepţia proiectului de investiţii Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Arcul de Triumf este al doilea stadion finalizat dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepţie a avut loc la 27 noiembrie. Celelalte două arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Rapid, care este aproape de finalizare, şi Dinamo, la care lucrările încă nu au început. Din cauza unor probleme juridice, reconstrucţia stadionului Dinamo a fost amânată şi s-a luat decizia ridicării unei noi arene în interiorul parcului sportiv.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Sursa foto: Facebook/ Stadionul Giulești-Valentin Stănescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri