Câte amenzi au aplicat jandarmii sindicaliștilor din Poliție

Jandarmii au dat patru amenzi în valoare de 10.000 de lei sindicaliștilor din Poliție care au protestat în fața Palatului Cotroceni, pentru că au folosit fumigene.

Potrivit Jandarmeriei București, au fost aplicate patru amenzi organizatorilor protestului în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea perimetrului adunărilor publice și instigarea participanților de a părăsi locul special destinat și de a se manifesta astfel încât să tulbure ordinea publică, scrie Digi24.

Jandarmii mai spun că au fost identificate patru persoane care au folosit materiale pirotehnice, atât în perimetrul destinat adunărilor publice, cât și în afara acestuia, iar folosirea lor a îngreunat vizibilitatea participanților la trafic. În acest caz, jandarmii au întocmit acte de constatare pentru a sesiza organelor competente, existând suspiciunea săvârșirii infracțiunii de folosire fără drept a articolelor pirotehnice.

Au fost legitimate șapte persoane și, de asemenea, au fost verificate trei mașini, pe timpul protestului.

Sute de polițiști au protestat la Palatul Cotroceni, alături de alți sindicaliști din sistemul de apărare și ordine publică, față de decizia de înghețare a salariilor și tăierea sporurilor. Câțiva sindicaliști din Poliție s-au certat cu jandarmii: „au primit ordin să ne gazeze”.

Citeste si:
Circa 4.200 de amenzi în ultimele 24h, pentru nerespectarea...
Aproape 4.200 de amenzi...

Sursa foto: Agerpres FOTO
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri