Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a avut o ședință cu reprezentanții Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România și ai Asociației Furnizorilor din Industria Nunților. Cei de la HoReCa cer autorităților să li se permită funcționarea dincolo de coeficientul de 3 la mie, motivând că nu există o justificare pentru care restaurantele să rămână închise.

În contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice de la nivelul municipiului București, raportat la faptul că Industria HoReCa se confruntă cu efecte și provocări fără precedent, pentru a preveni adoptarea unor măsuri care ar putea afecta și mai mult activitatea economică a partenerilor sociali, în cadrul ședinței au fost analizate condiţiile concrete de aplicare și respectare a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Capitalei, potrivit Digi24.

La întâlnire s-a discutat despre funcționarea restaurantelor în condițiile respectării exigențelor legale, subliniindu-se practica unităților care eludează prevederile normative incidente. În acest context, s-a propus reglementarea și sancționarea acestor comportamente cu retragerea autorizației de funcționare pentru cei care încalcă cu rea- credință textul normativ.

"În urma întrevederii așteptăm ca Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România și Asociația Furnizorilor din Industria Nunților să prezinte Instituției Prefectului - Municipiul București o serie de propuneri pe care instituția noastră le va înainta, spre analiză, Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență", au mai transmis reprezentanții Prefecturii.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri