În „curând”, majoritatea formelor de viață vor fi ucise de lipsa de oxigen

Într-un miliard de ani, Pământul va rămâne fără oxigen, iar asta se va datora tocmai lipsei de dioxid de carbon.

Conform unui material publicat de NewScientist, într-un miliard de ani, atmosfera de pe Pământ va conține foarte puțin oxigen, lucru care ar transforma planeta noastră într-o rocă care nu poate să susțină viață complexă.

Acum, atmosfera Pământului e compusă în proporție de aproximativ 20% din oxigen, lucru care o face ideală pentru organisme mari și complexe. Totuși, la începuturile Pământului nivelurile de oxigen erau mult mai scăzute și, cel mai probabil, istoria se va repeta într-un viitor îndepărtat.

Cercetători din Japonia și din SUA au făcut un model al climei Pământului ca să poată prezice cum va arăta atmosfera Pământului.

Cercetătorii spun că Pământul își va păstra nivelul ridicat de oxigen pentru următorul miliard de ani. Totuși, după această perioadă, ne vom „întoarce în trecut”.

Citeste si:
Istoricul explorării spațiale: Cum am cucerit Spațiul și ce urmează...
Istoricul explorării...

Unul dintre motivele principale ale acestei schimbări va fi faptul că soarele o să devină din ce în ce mai fierbinte și o să emită tot mai multă energie. Asta va duce la o reducere imensă a nivelului de dioxid de carbon, asta pentru că CO2-ul absoarbe căldură, ca mai apoi să se destrame.

Așadar, din cauza faptului că dioxidul de carbon va scădea, plantele nu vor mai putea să facă fotosinteză și, implicit, nu vor mai produce oxigen. Unul dintre cercetătorii care au realizat studiul a spus faptul că scăderea va fi una extremă.

„O să fie de milioane de ori mai puțin oxigen decât există acum”.

Predicțiile făcute nu ne ajută să înțelegem cum va arăta planeta noastră, ci ne va ajuta și să căutăm semne al existenței vieții extraterestre și ar putea să ne arate dacă planetele din jurul nostru au găzduit la un moment dat viață extraterestră.

Citeste si:
STUDIU: Viața a apărut pe Pământ datorită fulgerelor
STUDIU: Viața a apărut pe...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri