Când am putea avea carte de identitate electronică

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a declarat că probabil cartea de identitate electronică va fi disponibilă în august, ea oferind şi posibilitatea semnăturii electronice.

"Aceşti paşi legislativi, cum ar fi adoptarea regulamentului privind identificarea la distanţă, sunt în curs de a fi legiferaţi în Parlament, aşa că putem fi optimişti că în luna august vom putea beneficia de această nouă carte de identitate, care să aibă dublu rol, atât identificarea digitală, cât şi posibilitatea de a semna electronic cu ajutorul ei", a afirmat ministrul la DCNews, în cadrul dezbaterii "Digitalizarea României, Prioritate Zero", scrie Agerpres.

El a vorbit şi de principiile digitalizării şi de nevoia de transparenţă în acest domeniu.

"Statul n-ar trebui să naţionalizeze digitalizarea. Aici ar trebui să fie o relaţie sănătoasă între mediul privat şi stat, dar nu oricum. Statul trebuie să îşi facă partea lui, adică să asigure condiţii de concurenţă corectă în digitalizare, pentru a nu mai fi suspiciuni, poveşti, cum au fost în ultimii 20 de ani", a apreciat Teleman.

În acest sens, a menţionat nevoia de transparentizare a modului în care se fac achiziţiile publice, anume punerea în dezbatere publică a caietelor de sarcini.

Citeste si:
Iohannis a semnat decretul pentru Hurduc, noul ministru al Cercetarii
Presedintele Klaus Iohannis a...

Totodată, ministrul a spus că soluţiile digitale achiziţionate de stat trebuie să fie sustenabile şi trebuie să fie testate, menţionând "total cost of ownership", anume "cât ne costă să achiziţionăm o soluţie software".

"De multe ori, costurile indirecte au fost omise şi asta a dus la incapacitatea, inutilitatea unor soluţii", a precizat el.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri