Primarul Cristian Popescu Piedone a transmis că dispoziţia pe care a dat-o privind reducerea programului unor agenţi economici a cărei revocare o cere Prefectura Capitalei are la bază prevederi din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care îi conferă atribuţii referitoare la serviciile publice de interes local asigurate cetăţenilor.

Într-un document adresat Prefecturii Capitalei, Primăria Sectorului 5 menţionează că, la nivelul acestei zone administrativ-teritoriale, a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, care a adoptat măsurile stabilite prin dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone.

Potrivit sursei citate, intervalul orar stabilit prin dispoziţia primarului Sectorului 5 este în concordanţă cu prevederile HG nr. 293/10 martie 2021 privind obligaţia pentru agenţii economici de a-şi organiza activitatea între orele 5,00 - 21,00. Intervalul 7,00 - 19,00 din dispoziţia primarului se încadrează în orarul stabilit de Guvern, explică Primăria Sectorului 5.

Măsurile stabilite prin dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone se aplică agenţilor economici, pieţelor agroalimentare şi locurilor de joacă de pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 5, în scopul evitării măsurii de carantinare a municipiului Bucureşti.

Dacă vor exista măsuri contrare cu prezenta hotărâre/dispoziţie se vor respecta măsurile dispuse de către Comitetele ierarhic superioare (CMBSU, CNSU).

Primăria Sectorului 5

Autoritatea locală a precizat că joi nu se vor aplica sancţiuni agenţilor economici ce încalcă dispoziţia primarului, întrucât se va pune accentul pe informare şi prevenţie. Ulterior, cei care nu se vor conforma vor fi sancţionaţi.

Prefectura Capitalei nu e de acord cu primarul sectorului 5

Prefectul Alin Stoica a declarat că este "nelegală" dispoziţia primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, privind reducerea programului unor agenţi economici şi, ca urmare, nu ar trebui aplicată.

Prefectura Capitalei i-a trimis primarului Sectorului 5 un document prin care îi cere să revoce urgent această dispoziţie, amintind că Guvernul a emis pe 10 martie hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 martie care prevede că programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private este 5,00 - 21,00.

"Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (...) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice", a transmis Prefectura.

Dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone stipulează că programul mall-urilor, supermarketurilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, urmând să funcţioneze, de luni până vineri, între orele 07,00 - 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 - 15,00. Programul pieţelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica, urmând a fi deschise de luni până vineri în intervalul orar 7,00 - 17,00, iar sâmbăta şi duminica între 7,00 şi 15,00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19,00, mai prevede dispoziţia primarului Sectorului 5.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri