HoReCa ia în calcul testarea clienților: costurile vor fi suportate de operatori

Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate, au declarat, marţi, reprezentanţi a două patronate din HoReCa, la finalul întrevederii cu şeful Guvernului.

Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, a apreciat că numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat, iar alţii pot dovedi că au trecut prin boală.

"Pe lângă vaccinare luăm în calcul testarea de către operator, pe costurile operatorilor. Deci nu discutăm aici de un potenţial cost pentru cetăţenii României, însă toate aceste reguli care ar putea ajuta redeschiderea ospitalităţii la data de 1 iunie vor fi decise în Comitetul interministerial. (...) Nu ne aşteptăm ca toţi clienţii noştri să urmeze a fi testaţi, pentru că avem o categorie de clienţi suficient de mare şi în creştere care s-a vaccinat, avem o categorie de clienţi suficient de mare care a trecut prin boală şi poate arăta că a trecut prin boală, aşadar cei care vor fi testaţi rapid vor reprezenta o minoritate, iar acest cost, între 2 şi 3 euro, care va fi un unul de testare rapidă este un cost asumat de operatori", a menţionat Dragoş Petrescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a susţinut că operatorii nu vor transfera asupra clienţilor costurile testării rapide la intrarea în localuri.

"Evident că orice cost care e suportat de operator se regăseşte cumva, dar nu vor creşte preţurile datorită acestor costuri (cu testările rapide, n.r.), ni le vom asuma noi, cu scopul de a creşte volumul, de a creşte circulaţia turistică în unităţile noastre, deci în niciun caz nu vom transfera costul pe client", a menţionat Călin Ile.

Citeste si:
Până când putem sta la terasă începând din 15 mai
Până când putem sta la terasă...

Pe de altă parte, preşedintele FIHR a subliniat că angajaţii din HoReCa nu vor fi obligaţi să se vaccineze.

"Cel mai bun lucru pe care noi îl putem face acum e să îmbrăţişăm această idee a vaccinării în industria noastră. Cu cât vom avea mai mulţi salariaţi din HoReCa vaccinaţi, cu atât vom da semnalul că suntem o industrie sigură. Nu-i putem obliga, sigur că nu, şi pe măsură ce vom fi o industrie sigură vom putea ridica mai repede restricţiile, cu orizontul de timp 1 iunie ca obiectiv comun. Dacă lucrurile merg mai bine, acest termen se poate devansa, sperăm ca lucrurile să nu meargă mai prost, pentru că toată lumea e mobilizată. Noi credem că 1 iunie este o dată viabilă", a afirmat Călin Ile.

În acest context, reprezentantul HORA, Dragoş Petrescu, a menţionat că angajaţii din HoReCa vor avea prioritate la vaccinare.

"(...) angajaţii din industria HoReCa vor avea prioritate la vaccinare şi acum lucrăm într-un grup de lucru cu Comitetul de Vaccinare, în aşa fel încât toţi angajaţii, de fapt cei din industria noastră care doresc să se vaccineze să poată avea acces mai facil la vaccin, iar clienţii, cetăţenii României care doresc să iasă în restaurante sau în hotel, să poată fi siguri că marea majoritate din industria noastră este vaccinată şi ei sunt în siguranţă. Comisia Europeană şi-a asumat data de 14 mai ca dată de finalizare a certificatului verde, astfel încât vom putea beneficia de o bază unică de date în aşa fel încât orice cetăţean român vaccinat să poată fi uşor identificat, să poată să dovedească că este vaccinat. În Europa, astăzi, ţări ca Olanda, Spania, Marea Britanie deja experimentează proiecte atât din domeniul cultural cât şi din domeniul ospitalităţii în care să poţi avea acces facil, cu certificat verde, dar şi cu testare rapidă, pentru că nu toată lumea doreşte să se vaccineze... Asta am discutat şi cu premierul Florin Cîţu astăzi: nu este vorba de obligativitatea de a te vaccina, ci este evident o intenţie a tuturor de a putea ieşi din pandemie şi vaccinul poate fi o cale, dar nu este obligatorie", a precizat Dragoş Petrescu.

Citeste si:
Petrescu, CDR: România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici
Petrescu, CDR: România...

Sursa foto: David Tadevosian / Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri