7 Aprilie 2021

[VIDEO] Demolări cu scandal în stațiile de metrou



În această dimineață au început primele demolări ale chioșcurilor, amplasate ilegal, potrivit autorităților, în stațiile de metrou. Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a fost cel care a dat startul evacuărilor cu magazinele din stația Ștefan cel Mare, potrivit postării sale de pe Facebook. Decizia nu a fost primită cu bucurie de către sindicaliști, care au scandat împotriva hotărârii, susținând că nu există drept legal pentru această acțiune.

Oamenii s-au revoltat împotriva deciziei autorităților, invocând nedreptatea și faptul că vor rămâne fără locuri de muncă.

În plus, reprezentanţii Unităţii - Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Construcțiile sunt amplasate ilegal. Nu există nicio autorizație pentru aceste chioșcuri. Există inclusiv un raport al Metrorex, prin care acestea îngreunează ieșirea în cazul unor incendii”, a spus Radu Mihaiu.

Acesta a precizat că nu se poate pronunța pentru alte zone din București, în afară de Sectorul 2, neputând transmite o dată la care celelalte chișcuri vor fi demolate.

”Proprietarii nu sunt bucuroși de acest aspect, încă noi respectăm legea, iar ei trebuie să înțeleagă că funcționau ilegal. Ei trebuie să vină să își ridice marfa sau aceasta va fi sigilată și depusă într-un spațiu de unde o vor putea ridica ulterior. Cât despre angajații acestor chioșcuri, nu pot spune decât faptul că au fost păcăliți, din păcate. Aceste magazine nu sunt legale”, a explicat edilul.

Sursa Video: Facebook/ Observator

Contractul dintre Metrorex și firma care controlează aproape toate aceste magazine din incinta stațiilor de metrou a expirat în 2018, însă magazinele nu au fost evacuate nici până în prezent.

Compania transmite că aceste spații comerciale reprezintă un pericol iminent întrucât nu au avize ISU, iar poziționarea constituie un obstacol în calea evacuării în caz de urgență. Totodată, magazinele îngreunează și accesul la hidranții interiori, se arată într-un anunț pe site-ul oficial al Metrorex.



Citeste si