Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, stabilind ca elemente de noutate, printre altele, anumite relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramadanului.

Astfel, într-una din anexele la hotărârea Executivului se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20,00 - 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

De asemenea, în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 - 20,00.

Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai - 9 mai, în intervalul orar 20,00 - 5,00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Tot ca element de noutate, prin hotărâre s-a stabilit limitarea gradului de ocupare a structurilor de cazare din staţiunile litorale la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora. Este vorba despre zona Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia şi Mamaia-Sat, Constanţa, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Tuzla, Costineşti, Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri