11 Aprilie 2021

Cozi uriașe de mașini la intrarea în Cernica. Sute de oamenii vor să ajungă la pelerinaj, dar localitatea e în carantină



Cozi uriașe s-au format la intrarea localității Cernica, din județul Ilfov. Oamenii au venit cu gândul de a se ruga la moaștele Sfântului Calinic de la Cernica însă au fost întorși din drum pentru că localitatea se află în carantină, iar oamenii care nu locuiesc în localitate, nu au fost lăsați să treacă.

Deși localitatea se află în carantină deja de mai bine de o săptămână, mai exact de pe 1 aprilie, cei care s-au încumetat la drum susțin că nu știau de acest lucru și au cerut insistent să fie lăsați să participe la slujba de Liturghie, organizată cu ocazia hramului Mănăstrii Cernica și să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Calinic. Jandarmii au oprit, însă, toate autoturismele și i-au lăsat să treacă doar pe cei care locuiesc în Cernica, a scris Digi24.

În mod tradițional, la această sărbătoare se strângeau sute de oameni care veneau atât din localitate, cât și din alte județe.

Reamintim că instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Cernica, cu satele aparținătoare Cernica, Bălăceanca, Căldăraru, Poșta și Tânganu, județul Ilfov a fost adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov (CJSU Ilfov), iar ordinul a fost semnat de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.



Citeste si