Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a transmis pe pagina sa de Facebook că a propus Consiliului Local Sectorul 2 anularea penalităţilor pentru obligaţiile fiscale restante la data de 31 martie 2020, pentru bucureștenii care le achită până la 31 ianuarie 2022.

„Am propus Consiliului Local o măsură ce tocmai s-a adoptat cu unanimitate - anularea penalităților pentru obligațiile fiscale restante la 31 martie 2020 pentru cetățenii care le achită până la 31 ianuarie 2022 (în loc de 31 martie 2021). Suntem conștienți că pandemia aduce după sine și situații de criză sau mai puțin fericite. O mână întinsă acelor familii ce trăiesc sub semnul incertitudinii sau sunt nevoite să-și pondereze cheltuielile poate însemna mult în aceste clipe”, a scris Radu Mihaiu într-un mesaj pe Facebook.

Primarul transmite că în martie 2020, încasările din taxe locale au fost de 89 milioane lei. În martie 2021, în plină pandemie, încasările au fost mult mai mari – în valoare de 204 milioane lei.

„Din toți contribuabilii, rata persoanelor juridice este mai crescută. Am să fiu sincer și am să recunosc că acest fenomen ne-a luat prin surprindere. Acest gest de solidaritate și responsabilitate mă face să cred că suntem pe drumul cel bun. Un drum al normalității”, mai scrie Mihaiu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri