Florin Cîțu: Restaurantele cu întregul personal vaccinat ar putea rămâne deschise indiferent de incidență

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că restaurantele care au tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidenţă, relatează Agerpres.

"Am avut discuţii şi cu restaurantele, pentru că au fost lovite în această perioadă cel mai mult restaurantele în această perioadă de criză. Pentru restaurante am propus, nu este o decizie luată, discutăm, ca dacă îşi vaccinează tot personalul, să fie deschişi tot timpul şi că nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Poate să fie deschis cu 5% din capacitate, dar să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. (...) Să nu mai fie dacă are tot personalul din acea unitate vaccinat. Restaurantul în care tot personalul este vaccinat ar putea avea un statut special", a spus Florin Cîţu.

În opinia sa, şi companiile mari din România ar trebui să-şi vaccineze tot personalul, pentru a nu mai avea focare.

Premierul a susţinut că după atingerea pragului de vaccinare de 70% se poate lua în calcul şi renunţarea la mască în spaţiul public.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri