Jandarmeria Capitalei a transmis că aproximativ 600 de persoane vor putea participa la Sluja de Înviere care va avea loc la Catedrala Patriarhală.

„În data de 1 mai, începând cu ora 23:00, accesul în piațeta Catedralei Patriarhiei se va realiza doar pentru persoanele care doresc să participe la Slujba de Înviere, numărul acestora fiind limitat la maximum 70 de persoane în interiorul Catedralei și maximum 500 de participanți în exterior”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, într-un comunicat.

Îîn perioada 30 aprilie - 3 mai, jandarmii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor intensifica misiunile de ordine şi siguranţă publică executate independent sau în sistem integrat cu efective ale Poliţei Capitalei şi vor verifica respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Peste 1.000 de jandarmi vor acţiona în această perioadă în Capitală pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi asigurarea intervenţiilor în situaţii care ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor.

Jandarmeria Capitalei va suplimenta dispozitivele care vor patrula în zonele în care există posibilitatea să se constituie aglomerări de persoane, în zonele intens circulate, cum sunt pieţele, gările, autogările, târgurile, în apropierea marilor centre comerciale sau în zona lăcaşurilor de cult şi pe traseele de deplasare la şi de la acestea.

Patrulele de jandarmi, în special cele ecvestre şi canine, vor avea incluse în itinerariul de patrulare zonele de agrement, parcurile şi alte spaţii verzi, pentru a menţine un climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri