SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 09 mai 2021. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00.

Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:

  • programul de mentenanță preventivă/ corectivă;
  • programul de inspecţii;
  • programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate;
  • programul de implementare modificări.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă si cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva COVID-19.

Sursa foto: Nuclearelectrica Oficial/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri