18 Mai 2021

Garanția pentru sticlele din plastic: câți bani pot primi românii



Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la Digi24 ca pentru garanția pentru sticlele din plastic va propune 50 de bani per sticlă, chiar dacă ambalajul este de la 0,50 până la 3 litri.

Ministrul a spus că probabil săptămâna viitoare, pe 25 mai, va prezenta actul normativ în forma finală și va intra în analiză interministerială. Astfel că, românii care vor aduna 10 sticle din plastic, primesc 5 lei.

„Nu se va mai arunca sau dacă cineva găsește o sticlă, cu siguranță ridică sticla și merge și o predă la o stație automată”, a spus Tanczos Barna.

Românii vor putea preda și sticlele de plastic fără dop după pornirea programului, sticlele aruncate de acum cinci ani neputând fi predate. După pornirea programului, fiecare sticlă o să aibă un marcaj care o identifică în sistem și din momentul acela se pot preda.



Citeste si