Peste 1.200 de voluntari vor fi implicaţi în orientarea şi informarea publicului, în Bucureşti, la Campionatul European de Fotbal - UEFA 2020, a informat Primăria Capitalei.

PMB, prin PROEDUS şi Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, finalizează, zilele acestea, procesul de selecţie a celor peste 1.200 de voluntari, se arată într-un comunicat al municipalităţii transmis AGERPRES.

În perioada 11 - 28 iunie, voluntarii vor informa, asista şi oferi servicii de orientare în Bucureşti pentru turiştii participanţi la campionat. Ei se alătură altor 850 de voluntari care asigură asistenţă publicului şi personalului de organizare al UEFA în perimetrul Arenei Naţionale.

"În intervalul 26 mai -7 iunie, voluntarii participă la programe de instruire cu formatorii Centrului de Tineret al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS, care, la rândul lor, au fost instruiţi de Volkswagen Mobility Makers. Una din condiţiile obligatorii pentru selecţie este cunoaşterea limbii engleze, la nivel conversaţional. Voluntarii implicaţi vor beneficia de training de specialitate, certificat de voluntariat emis de UEFA şi echipament special (hanorac, rucsac, şapcă şi tricou cu însemnele UEFA Euro 2020)", se precizează în comunicat.

Mai exact, 600 de elevi voluntari vor fi selectaţi prin PROEDUS, iar 635 prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti.

Primii 600 de voluntari, elevi de liceu, sunt selectaţi din bazinul de voluntari PROEDUS - Programul Voluntar Proedus 2.0, care cuprinde 6.000 de elevi din Capitală în an pandemic, respectiv 10.000 în afara acestei perioade. Pentru a dobândi calitatea de voluntar în Programul Voluntar Proedus 2.0, persoanele interesate pot transmite intenţia de înscriere accesând link-ul: https://form.jotform.com/202572040858353.

Pentru a dobândi calitatea de voluntar al Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, cei interesaţi pot transmite intenţia de înscriere la adresa de e-mail: voluntariat@ctmb.eu, pot apela numerele de telefon: 0749.172.663 sau 0749 172 664 sau pot transmite un mesaj privat pe paginile de social-media ale CTMB: https://www.facebook.com/ctmb.eu/photos/a.402084626837891/1372292949817049/ şi https://www.instagram.com/centrulpentrutineretmb/.

Pe stadionul Arena Naţională se vor juca trei meciuri din grupe şi unul din optimile de finală ale EURO 2020:

- Austria - Macedonia de Nord, pe 13 iunie;

- Ucraina - Macedonia de Nord, pe 17 iunie;

- Ucraina şi Austria, pe 21 iunie;

- meciul din optimile de finală pe 28 iunie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri