O hotărâre privind contractarea şi/sau garantarea unor finanţări rambursabile interne/externe în valoare totală de până la 135,9 milioane lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani, a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei, cu 34 de voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi trei abţineri.

Contractarea şi/sau garantarea finanţării rambursabile se face pentru: realizarea unor investiţii publice de interes local (100 de milioane de lei) şi pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în semestrul al II-lea 2021, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de municipalitate, a consemnat Agerpres.

Investiţiile publice vizate sunt: Penetraţie Prelungirea Ghencea - Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea (35 de milioane de lei), Pasaj Doamna Ghica (35 de milioane de lei), reabilitarea sistemului de termoficare - şapte obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km (30 de milioane de lei).

Primarul general, împuternicit să negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţărilor rambursabile

În raportul de specialitate se arată că pentru buna desfăşurare a lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare este necesară asigurarea unui flux de lichiditate care să acopere sumele scadente la plată, permiţând astfel respectarea graficelor de execuţie.

În ceea ce priveşte proiectele de infrastructură rutieră, se argumentează că pentru buna desfăşurare a acestora este necesară asigurarea unui flux de lichidităţi în vederea respectării obligaţiilor contractuale ale PMB, precum şi a graficelor de execuţie asumate de către antreprenori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri