Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vine cu o dezvăluire pe care o descrie ca fiind ”incredibilă”, respectiv faptul că nu există un contract între Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest Service S.A.

”Astăzi am aflat ceva incredibil: Contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest Service S.A. NU EXISTĂ! Da, ați citit bine. Înțeleg că domnul premier s-a poziționat public cerând ambelor părți (primărie și companie) să respecte înțelegerile contractuale (reguli făcute în 2008 de PNL). Dar ce ne facem dle. premier dacă nu există contract?! Nu credeți așa ceva, nu?”, precizează Clotilde Armand.

Aceasta aduce în discuție două sentințe judecătorești definitive care atestă că Primăria a încheiat ilegal constrctul cu Romprest.

”Două sentințe judecătorești definitive și irevocabile au constatat că acest contract a fost încheiat fraudulos și l-au ANULAT. Exact în ziua în care fostul primar Andrei Chiliman semna contractul, 30 iunie 2008, Curtea de Apel București anula definitiv și irevocabil întreaga procedură de achiziție, deoarece încălca directivele comunitare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul contractelor de concesiuni de servicii. În plus, contravenea flagrant Legii 273/2006 privind finanțele publice locale. Curtea de Apel Brașov a dat, pe 22 martie 2011, cea de-a doua decizie definitivă și irevocabilă: Dispune anularea anunțului de participare nr. 40433/ 08.12.2007 publicat în SEAP de către Primăria Sectorului 1 București, a documentației de atribuire și a procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului “Prestări servicii- activități ale salubrizare pe raza administrativă a Sectorului 1” cod CPV 90121000-1 și 90210000- 2. A fost confirmată, încă o dată, încheierea fără nicio bază legală a contractului de salubrizare de la nivelul Sectorului 1”, adaugă Clotilde Armand.

Aceasta concluzionează că, astfel, contractul Romprest a fost semnat în disprețul Justiției, cu aprobarea PSD și PNL și cu ”o tăcere din partea partidelor politice de peste 10 ani”.

”Nimeni nu a scos o vorbă despre asta. Rămân acum întrebările mele: cine ne dă banii înapoi pentru cei 12 ani în care am plătit cel mai scump serviciu de salubrizare din România și câți funcționari publici, primari și viceprimari trebuie să răspundă în fața Justiției? Vom afla. Am demarat acțiunea în instanță pentru că acest contract este nul din toate punctele de vedere. Case closed Romprest. Vrem banii înapoi și să plecați mai repede”, adaugă Clotilde.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri