Un proiectil exploziv de calibrul 152 de milimetri a fost descoperit în Bâcu în urma unor săpături la aducţiunea de apă potabilă din localitate, pompierii intervenind pentru ridicarea acestuia.

"În seara zilei de sâmbătă, 19 iunie, ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112 să intervină în localitatea Bâcu, judeţul Giurgiu, după ce mai mulţi muncitori au declarat că au descoperit un proiectil. La faţa locului s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Giurgiu care au constatat că elementul de muniţie a fost scos la suprafaţă în urma unor săpături efectuate la coloana de alimentare cu apă potabilă a localităţii, iar muncitorii care l-au observat au sunat la 112 şi şi-au întrerupt activitatea până la sosirea specialiştilor', a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu, citată de Agerpres.

Pirotehnicienii au constatat că era vorba de un proiectil neexplodat din cel de-al Doilea Război Mondial, calibrul 152 de milimetri, şi au continuat detectarea zonei unde se efectuau lucrările, fără să mai fie găsite şi alte obiecte asemănătoare.

Proiectilul exploziv a fost ridicat, transportat în condiţii de siguranţă şi urmează să fie distrus în poligonul de specialitate al ISU Giurgiu.

Citeste si:
Mai multe bombe au fost descoperite langa o sonda petroliera din Bacau
Mai multe bombe au fost...
Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri