Octavian Berceanu, comisarul-șef al Gărzii Naționale de Mediu, a discutat despre recentele accidente de mediu care s-au petrecut în România, cel de la Petromidia și cel de la Azomureș. Oficialul a amintit că există, totodată și alte peste 230 de întreprinderi unde riscul de poluare este unul extrem de ridicat.

Deși aceste societăți sunt supuse anual unor controale riguroase, Octavian Berceanu dă vina pe acel „Dorel”, (cu referire la oricare angajat) care într-un moment critic nu va pune degetul pe buton să oprească instalațiile. Chiar dacă primesc avertismente de la senzorii de siguranță, acești „Dorei” nu iau nicio măsură, a spus șeful Gărzii de Mediu la Digi 24.

„Ca să vă prezint o imagine de ce se întâmplă cu aceste echipamente industriale, vă spun că noi, la nivelul țării avem 234 de echipamente, de întreprinderi care au un risc mare de poluare. Noi controlăm în fiecare an toate aceste 234 de obiective cu pericol mare de poluare. Am controlat până acum 143 din aceste obiective. Petromidia și Azomureș erau controlate”, a declarat Octavian Berceanu.

Deși s-au făcut simulări de intervenție, șeful Gărzii de Mediu spune că nu toate unitățile știu să se comporte din punct de vedere logistic în fața unei amenințări. Ba mai mult, multe din întreprinderile cu risc de accidente nu dețin nici echipamentele necesare.

„Trebuie să ne uităm la calitatea deciziei umane în aceste platforme industriale,degeaba facem noi controale și totul e bine din punct de vedere al logisticii, nu poți să anticipezi că `Dorel` la momentul respectiv nu va pune degetul pe buton să oprească instalațiile. `Lasă, mă, că merge și așa! Ce se poate întâmpla?`. E, uite că s-a întâmplat!”, a mai transmis Berceanu.

Sursa foto: Tánczos Barna/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri