Vergil Chițac, primarul Constanței le-a transmis un mesaj românilor care se arată nemulțumiți de plaja lărgită din Mamaia, acolo unde nisipul este mai aspru comparativ cu ceilalți ani, iar șezlongurile sun foarte departe de apa mării.

Edilul a venit cu câteva soluții simple, pragmatice pentru nemulțumiții care ajung la Mamaia: să poarte șlapi. Soluția unor papuci ar evita astfel deranjul creat de nisipul aspru, dar și de scoici și i-ar ajuta pe români să ajungă mai rapid la apa mării.

„Nisipul va fi din ce în ce mai fin, e adevărat, acum sunt scoici. Domnule, da' s-au inventat papuci, s-au inventat șlapi. Nu putem fi așa cârcotași! Eu îmi aduc aminte de când eram copil. Plaja era la fel de lată ca acum. Și eram și noi cetățeni ai patriei și ne doream și noi să bem un suc și ne duceam un sfert de oră până la plajă și înapoi”, a explicat Vergil Chițac (foto), potrivit Digi24.

Vergil Chițac, primar ConstanțaFoto: Agerpres

Primarul Constanței a fost întrebat dacă nu se teme de faptul că oamenii vor avea reacții negative după această declarație, acesta a răspuns: „Eu am fost acolo și așa am fost: am folosit papucii și șlapii și nu m-a deranjat foarte mult lucrul acesta. Adică, eu ce vreau să spun: știu că suntem în perioada asta postpandemică, știu că toți, cu toții, mai mult sau mai puțin, avem anxietăți, știu că ne-a fost greu, dar totuși, cum putem fi atât de cârcotași?”

Plaja lărgită din Mamaia. De ce mai sunt nemulțumiți turiștii

Reamintim că lucrările de lărgire a plajei din Mamaia au fost finalizate în această primăvară. Stațiunea Mamaia din Constanța are din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 ha. Cu toate acestea, turiștii par să fie extrem de nemulțumiți de noile condiții create.

Oamenii spun că nisipul nu mai este la fel de fin ca altădată, sezlongurile sunt mult prea îndepărtate de apă în contextul în care plaja e prea lungă, iar odată ajuns în apă, aceasta este foarte adâncă, ceea ce crește considerabil pericolul de înec.

De la intrarea pe faleza din Mamaia, nu se mai vede apa mării, ci doar o întindere mare de nisip, despre care turiștii spun că nu mai este fin ca altădată.

Sursa foto: Apele Romane Dobrogea-Litoral/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri