29 Iulie 2021

Trenul de la mare, blocat din nou: zeci de copii plecați din Mangalia încă nu au ajuns la destinație, după 24 de ore



Sute de persoane, între care care zeci de copii, care au plecat aseară din Mangalia încă nu au ajuns la destinație, în Drobeta Turnu Severin. După ce azi-noapte a fost blocat pe câmp, în apropiere de București, în seara zilei de 29 iulie trenul a rămas într-o pădure, din cauza unei noi defecțiuni, după cum a povestit mama unuia dintre copii, prin telefon, în emisiunea „News Hour with CNN” de la Antena 3.

Femeia care a vorbit la Antena 3 a spus că are copilul în tren de miercuri seară. Potrivit acesteia, trenul a plecat miercuri la ora 19.00 din Mangalia și ar fi trebuit să ajungă joi dimineață, la ora 6.00, în Drobeta Turnu Severin, scrie G4Media.

Aseară însă, acesta a rămas blocat pe un câmp, în apropiere de București, din cauza unei defecțiuni. Autoritățile nu au intervenit pentru preluarea pasagerilor.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.

După înlocuirea locomotivei, potrivit mărturiei femeii, trenul a repornit joi spre destinație, însă spre seară o nouă defecțiune l-a blocat într-o pădure.

Copiii ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn și o sticlă de apă.



Citeste si