2 August 2021

Raed Arafat: La incidența de 2 la mie ne întoarcem la situația dinainte de 1 august



Raed Arafat, șeful DSU a declarat la Digi24 că, în prezent, nu există localități unde incidența a ajuns la 1 la mie. Însă, dacă vom ajunge la incidența de 2, acesta spune că ne vom întoarce la situația dinainte de 1 august.

„Mai avem județe care merg spre 1 la mie, dar încă suntem departe. La 2 la mie deja anumite activități, întălniri foarte mari, de exemplu festivaluri, vor putea participa cei vaccinți, și ne intoarcem la situația dinainte de 1 august”, a spus Raed Arafat

Șeful DSU precizează că în acest moment nu este nevoie ca autoritățile să ia noi măsuri. În cazul în care ar crește incidența, se vor putea discuta de alte măsuri care sunt și în alte țări, iar în anumite locuri aglomerate vor putea intra doar vaccinații. Dacă incidența ar putea ajunge la 3 la mie, Raed Arafat spune că ne vom întoarce la restricțiile de la 1 iunie.

„România nu a luat măsuri extreme, dar acest lucru trebuie balansat de reguli de bază: purtarea măștii, respectarea condițiilor de igienă și recomandarea vaccinării”, adaugă acesta.

Arafat spune că deși mai este timp până vom ajunge la incidența de 1 la mie, creșterea este mică, dar clară. Dacă în București ieri incidența era de 0,12, în prezent este de 0,14 la mie.



Citeste si