La finalul lunii iulie a acestui an, ANPC a desfăşurat o amplă campanie de control în ceea ce priveşte modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor la comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea sucurilor, nectarurilor din fructe şi băuturilor răcoritoare, berii şi apei minerale, la nivelul întregii ţări.

Au fost controlaţi 457 de operatori economici, la 336 dintre aceştia fiind înregistrate abateri de la legislaţia în vigoare. Cantitatea totală de băuturi controlată s-a ridicat la peste 1 milion de litri.

O treime din această cantitate, adică aproximativ 350.000 de litri, a înregistrat diverse nereguli pentru care echipele de comisari ANPC au dispus sancţiuni diverse.

Până în prezent, au fost aplicate 275 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,87 milioane de lei, şi 112 avertismente.

Acestora li s-au adăugat măsuri de oprire temporară de la comercializare a aproximativ 33.000 de litri de băuturi răcoritoare, până la remedierea neconformităţilor constatate, şi de oprire definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 300.000 de litri.

Ce nereguli au fost constatate

Principalele abateri constatate de echipele de comisari ANPC au fost,:

  • nerespectarea condiţiilor privind depozitarea şi comercializarea băuturilor,
  • depozitarea acestora direct pe pavement sau depozitarea necorespunzătoare, sub acţiunea directă a razelor solare,
  • comercializarea băuturilor în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători.

Comisarii ANPC au mai constatat abateri precum:

  • neafişarea preţurilor la loc vizibil,
  • lipsa afişării preţului pe unitatea de vânzare sau pe unitatea de măsură;
  • comercializarea a diferite băuturi răcoritoare la pahar sub denumirea "limonadă", "granita" care, în realitate, erau siropuri cu aromă de lămâie sau alte arome, ce conţineau coloranţi alimentari ce pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora.

Printre nereguli se mai numără:

  • comercializarea a diverse băuturi răcoritoare la pahar lipsind afişarea gramajelor sau a ingrediente alergene (exemplu: bragă);
  • lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare caracterizare a produselor comercializate sau a declaraţiei nutriţionale de pe eticheta produsului;
  • lipsa informaţiilor privind denumirea şi/sau adresa sediului social al comerciantului sau a orarului de funcţionare,
  • comercializarea unor produse având ambalajele deteriorate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri