3 August 2021

Ghinea: Am alocat 230 de milioane de euro la Educație, pentru a construi 110 creșe



Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a anunțat că au fost alocate 230 de milioane de euro pe componenta Educație prin PNRR, bani care vor fi destinați pentru construcția de creșe.

„Încă o veste bună pentru investițiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi și cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creșe.

Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educație pentru a construi 110 creșe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate”, a anunțat ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, recent, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că programul este gata de implementare și că deja 128 de autorități locale și-au transmis interesul pentru a primi finanțare. Urmează să fie stabilite detaliile și criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanțare.

„Așa cum am promis, avem proiecte mature și la care deja se lucrează. Acestea primesc inițial finanțare de la ministere iar banii se vor întoarce la buget prin prin prefinanțarea de 1,9 miliarde euro care va intra în țară imediat după aprobarea oficială a PNRR; adică în toamnă”, a mai precizat Cristian Ghinea.



Citeste si