Unităţile de alimentație publică aflate pe litoral sunt supravegheate şi verificate permanent de medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2021. Inspectorii sanitari au verificat, în total, 94 de restaurante de la malul mării.

Pentru a se asigura că operatorii din industra alimentară respectă normele și cerințele de igienă alimentară, dar și măsurile care se aplică pe durata prelungirii stării de alertă, pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, inspectorii ANSVSA au desfășurat acțiuni de control, în săptămâna 26 iulie – 1 august, la 226 de unități de alimentație publică.

Concret, au fost controlate:

  • 94 de restaurante,
  • 29 de unităţi tip fast – food,
  • 25 de magazine alimentare,
  • 12 laboratoare de cofetărie/patiserie,
  • 15 unităţi de tip bufet,
  • 7 braserii,
  • 12 baruri,
  • 10 beach-baruri,
  • 4 unități tip bistro,
  • 2 snack-baruri,
  • 3 rulote mobile fast – food,
  • 2 supermarketuri,
  • 3 gelaterii,
  • 4 pizzerii,
  • 2 unități fabricare și comercializare produse congelate de patiserie, o cofetărie și o autoutilitară.

Ce nereguli au constatat inspectorii

Neregulile, constatate în urma acestor controale, au fost sancționate prin aplicarea a 38 de amenzi contravenționale în valoare de 348.600 de lei pentru deficiențe cu privire la:

  • manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;
  • depozitarea neconformă a produselor alimentare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • funcționarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.

Amenzi de peste 130.000 de lei în restaurante

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate restaurantelor (14 în valoare totală de 131.200 de lei), urmate de beach-baruri ( 5 în valoarea de 45.000 de lei), unități de tip fast-food (5 în valoare totală de 41.200 de lei), magazine alimentare (3 în valoare totală de 30.000 de lei), rulote de tip fast-fost (2 în valoare totală de 20.000 de lei), unități de tip bufet (2 în valoare totală de 20.000 de lei), pizzerii (2 în valoare totală de 20.000 de lei), unitate de tip bistro (1 în valoare totală de 10.000 de lei), bar (1 în valoare de 1.200 de lei), snack-bar (1 în valoare de 10.000 de lei), braserie (1 în valoare de 10.000 de lei) și o unitate de fabricare produse congelate de patiserie (1 în valoare totală de 10.000 de lei).

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Sursa foto: ANSVSA/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri