O construcţie preistorică bine conservată, veche de aproximativ 6.500 de ani, ce aparţine culturii Precucuteni, a fost descoperită la Topoliţa, în judeţul Neamţ, de o echipă de arheologi condusă de cercetătorul Vasile Diaconu.

Arheologii Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ şi-au concentrat atenţia asupra unei zone din situl arheologic de la Topoliţa despre care aveau informaţii că ascunde ruinele unei construcţii a culturii Precucuteni, iar noile săpăturile au confirmat acest lucru. Astfel, au fost scoase la lumină resturile unei posibile locuinţe cu o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi, potrivit Agerpres.ro.

"Suntem la a treia campanie arheologică pe situl de la Topoliţa şi am avut bucuria să găsim şi în acest an lucruri interesante. Am descoperit cea mai mare construcţie de până acum şi care este foarte bine conservată. O analiză atentă a resturilor acestei locuinţe ne-a oferit o serie de indicii extrem de importante în legătură cu modul de edificare. Pe bucăţile de lut ars pot fi observate cu uşurinţă amprentele bârnelor de lemn pe care a fost aplicat învelişul de argilă", a declarat responsabilul ştiinţific al săpăturilor de la Topoliţa, Vasile Diaconu.

Conform specialiştilor care fac cercetările, construcţia este deosebită nu doar prin dimensiunile sale, dar şi prin gradul de conservare, care se prezintă ca o masă relativ compactă de lut ars.

De asemenea, în apropiere, cercetătorii au recuperat numeroase materiale ceramice, vase care pot fi întregite, unelte de piatră, dar şi reprezentări umane modelate din lut. Acestea din urmă sunt reprezentări ale divinităţilor de acum aproape şapte milenii, un element aparte al civilizaţiei Precucuteni.

Sursa foto: Vasile Diaconu-archaeologist/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri