Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat în perioada 17.07-28.08.2021 peste 1.200 de controale la unități de tip restaurante și baruri în Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie Nord și Sud, Costinești și Mangalia-Vama Veche. În urma acestor controale, inspectorii ANSVSA au aplicat 225 de amenzi, în valoare totală de 1,8 milioane lei.

Din punct de vedere al prioritizării controalelor, primele unități ce au fost inspectate au fost reprezentate de blocurile alimentare din incinta taberelor scolare, respectiv a cantinelor sau restaurantelor unde se prepară sau servesc mâncăruri gătite grupurilor de copii/școlari.

Au urmat controale focalizate la nivelul unităților de alimentație publică și comercializare a alimentelor care în anul precedent au avut neconformități structurale, au fost sancționate contravențional, au avut activitatea suspendată sau închisă, sau a fost aplicată măsura reținerii oficiale sau confiscării unor produse alimentare.

În timpul controalelor la nivelul unităților de alimentație publică, o atenție deosebită a fost acordată personalului angajat pe funcția de bucătar sau ajutor de bucătar, care trebuia să poarte un echipament curat de culoare deschisă, să dețină cunoștințele necesare de igienă alimentară corespunzător funcției desfășurate și să fie capabil să descrie activitățile ce se desfășoară la nivelul bucătăriei.

Inspectorii sanitari au descoperit următoarele neconformități:

În această perioadă, au fost dispuse măsuri de reținere oficială/confiscare pentru o cantitate de 133,08 kg produse de origine animală, din care 31,37 kg fructe de mare,16,6 kg peste, 14,26 kg carne, 70,85 alte produse alimentare de origine animala, care nu se încadrau în parametrii de calitate și siguranță stabiliți de legislația în vigoare, fiind retrase de la comercializare și dirijate spre neutralizare.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri