Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a desemnat compania Electrica Furnizare drept furnizor de ultimă instanţă în luna septembrie pentru clienţii finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.

"Electrica va prelua toţi clienţii care, în luna septembrie 2021, ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă", se arată într-un document al ANRE, scrie Agerpres.ro.

ANRE a aprobat şi preţurile pentru furnizarea de ultimă instanţă valabile pentru luna septembrie.

Astfel, Electrica Furnizare are cel mai mic preţ, respectiv 713,4 lei pe MWh. Urmează Tinmar Energy, cu un preţ de 771,3 lei pe MWh, E.ON Energie România, cu 902,8 lei pe MWh şi CEZ Vânzare - 1.000 lei pe MWh.

Lista continuă cu Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, ambele companii cu preţul de 1.203 lei pe MWh.

"Clienţii care doresc încheierea unui contract cu un furnizor de ultimă instanţă şi al căror contract de furnizare a energiei electrice actual încetează se pot adresa oricărui furnizor din lista de mai sus. În cazul în care clienţii sunt beneficiari de serviciu universal, iar solicitarea acestora este anterioară datei de intrare în vigoare a contractului de furnizare a energiei electrice cu furnizorul de ultimă instanţă, contractul va fi încheiat la preţul din oferta de serviciu universal. În caz contrar, clientul este preluat de către furnizorul de ultimă instanţă la preţul de ultimă instanţă, conform reglementărilor în vigoare", se mai precizează în documentul ANRE.

Preţul de ultimă instanţă nu include tarifele reglementate de distribuţie, tariful de transport - componenta de extracţie din reţea - TL, tarif serviciu sistem, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, acciza, tariful pentru energia reactivă şi taxa pe valoarea adăugată.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri