Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate era, la finele lunii martie 2021, de 12.669, cu 584 mai puţini faţă de sfârşitul anului trecut, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Dintre cei 12.669 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 11.769 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane, conform Agerpres.ro.

Conform sursei citate, un număr de 54.444 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate (număr în creştere cu 1.970 copii comparativ cu finele lunii decembrie 2020), iar dintre aceştia 52.530 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.240 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Totodată, 9.438 copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, faţă de 9.409 copii cât se înregistrau la finele lunii decembrie 2020. Dintre aceştia, 8.268 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 3.155 la 31 martie 2021, dintre care 550 copii erau în grija unui asistent maternal, 597 în centre de plasament, 1.825 la rude până la gradul IV, iar 183 de copii în grija altor familii sau persoane.

Sursa foto: Africa Studio /Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri