Prim-ministrul Florin Cîţu a informat că, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost discutată în primă lectură o ordonanţă care vizează compensarea preţurilor la energie şi gaz.

"Este vorba despre compensarea preţurilor la energie şi gaz. Am avut o discuţie foarte bună în şedinţa de Guvern de astăzi. Am mandatat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor să vină cu o formă finală. Aş vrea să fie completată forma şi schema cu soluţii pentru compensarea clienţilor non-casnici. Până acum, am vorbit de clienţii casnici. Aş vrea să vorbim şi de clienţii non-casnici, în special IMM-uri. Ministerul Muncii trebuie implicat, pentru că e vorba de compensarea consumatorului casnic şi ne gândim cum să facem acest lucru cât mai simplu", a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

El a menţionat că a fost abordată şi tema plafonării preţului la gaze.

"Tot în şedinţa de Guvern de astăzi, am avut discuţii despre plafonarea preţului la gaze. Am introdus această temă în dezbatere în Guvern. Domnul ministru, împreună cu Consiliul Concurenţei, vor discuta şi cu Comisia Europeană. Sunt mai multe variante la care ne gândim, dar am vrut să avem şi această variantă. Căutăm cele mai bune soluţii pentru această perioadă în care preţurile la energie şi gaz au crescut, pentru consumatori casnici şi cei non-casnici, în special până în 31 martie", a precizat Cîţu.

Statul român va compensa facturile la energie electrică pentru aproximativ 13 milioane de români care au un consum lunar între 30 de kWh şi 200 de kWh, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Am prezentat astăzi în Guvern în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru compensarea facturilor românilor la electricitate şi gaze", a precizat el.

Ministrul a arătat că va fi compensată diferenţa dintre cel mai mic preţ din piaţă, 64 de bani pe kWh cu toate taxele incluse, şi cel mediu, 82 de bani pe kWh.

"Această diferenţă de 18 bani pe kWh va fi subvenţionată în totalitate din bugetul statului. De această măsură vor beneficia aproape 13 milioane de români", a mai spus Popescu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri