De la 1 octombrie 2021 cetăţenii români, asemenea tuturor cetăţenilor din ţările Uniunii Europene, nu vor mai putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie în Regatul Unit, ci doar un paşaport valabil, aminteşte Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

De la data menţionată, cetăţenii din UE, Spaţiul Economic European (SEE) şi elveţieni pot călători în Regatul Unit pentru vacanţe sau călătorii scurte fără a avea nevoie de viză, însă este obligatorie deţinerea unui paşaport care ar trebui să fie valabil pe toată perioada sejurului în Regatul Unit, conform ghidului cu îndrumări de călătorie publicat de guvernul britanic pe site-ul său.

Cartea de identitate poate fi utilizată pentru a intra în Marea Britanie până pe cel puţin 31 decembrie 2025 de către persoanele care:
- deţin statutul EU Settlement Scheme settled sau pre-settled
- deţin un permis de muncitor transfrontalier (frontier worker permit)
- sunt un vizitator pentru probleme de sănătate S2 (S2 Healthcare Visitor)
- sunt un furnizor de servicii elveţian (Swiss Service Provider)

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 şi libera circulaţie între cele două a luat sfârşit pe 31 decembrie 2020. De la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie a implementat un nou sistem de imigrare pe bază de puncte care acordă prioritate aptitudinilor profesionale şi talentului, în locul ţării din care provine o persoană.

În cadrul noului sistem, cetăţenii UE, SEE şi Elveţia pot continua să viziteze Marea Britanie fără a solicita o viză şi, în majoritatea cazurilor, pot rămâne în ţară pentru o perioadă de până la şase luni, pentru o gamă variată de activităţi, incluzând turismul, vizitarea membrilor de familie şi a prietenilor, studii pe termen scurt şi activităţi legate de domeniul afacerilor, precum evenimente şi conferinţe.

Pentru a munci sau studia în Marea Britanie pentru o perioadă mai mare de şase luni, doritorii trebuie să aplice pentru o viză. Cei care doresc să viziteze Marea Britanie pentru o perioadă mai mare de şase luni pentru a beneficia de tratament medical privat sau ca vizitator academic, trebuie să aplicce pentru o viză standard de vizitator (Standard Visitor Visa). Cei care doresc să viziteze Marea Britanie pentru a se căsători sau a forma un parteneriat civil sau pentru a notifica acest lucru, trebuie să aplice pentru o viză de căsătorie/parteneriat civil (Marriage/Civil Partnership Visa).

Statutul cetăţenilor irlandezi continuă să fie protejat ca parte a aranjamentelor pentru zona de călătorie comună (CTA). Prin urmare, cetăţenii irlandezi nu necesită permisiune pentru a intra în Marea Britanie (cu excepţia unui număr foarte limitat de circumstanţe) şi, ca rezultat, nu sunt eligibili pentru a aplica în baza sistemului de imigrare pe bază de puncte.

Un cetăţean al UE care nu este de naţionalitate irlandeză, dacă intră în Marea Britanie din Irlanda, există restricţii de imigrare diferite pentru vizitarea Marii Britanii. În prima vizită, poate vizita Marea Britanie numai pentru o perioadă de până la şase luni. Dacă revine în Irlanda şi ulterior doreşte să viziteze din nou Marea Britanie, vai putea rămâne în Regatul Unit numai pentru o perioadă de până la două luni. Cu toate acestea, dacă părăseşte zona de călătorie comună (CTA), va putea vizita în continuare Marea Britanie timp de până la şase luni la următoarea vizită, inclusiv prin Irlanda.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri