Poliţiştii au descoperit un nou tip de înşelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obţine certificate verzi de vaccinare anti COVID-19 false, fără a efectua vaccinul.

"Din cercetări a reieşit că persoane necunoscute creează pe aplicaţiile de comunicare grupuri cu denumiri sugestive, ce conţin cuvinte precum vaccin, COVID, certificat, vaccine passports, vaccine cards, etc. şi postează anunţuri de vânzare de certificate COVID-19", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), conform Agerpres.

Amatorii de astfel de documente falsificate intră în discuţii cu ofertantul prin conversaţii scrise, private şi transmit datele de identificare pentru completarea aşa-zisului certificat, fiindu-le solicitată plata unor sume de bani, de aproximativ 100 de euro, pentru eliberarea unui certificat de vaccinare cu doză unică.

Potrivit sursei citate, plata este solicitată în echivalent bitcoin, prin intermediul automatelor de plată sau în euro, prin aplicaţia PayPal, fiind oferite instrucţiuni precise de plată şi codul QR al portofelului electronic sau, după caz, adresa de e-mail a beneficiarului.

"Pentru a-i convinge pe cumpărători să facă plata, autorul transmite fotografii ale certificatului solicitat, precum şi ale AWB-ului generat electronic de firma de curierat, afirmând că, dacă nu se face plata în scurt timp (30 de minute sau o oră), se renunţă la tranzacţie", arată IGPR.

După efectuarea plăţii, vânzătorul nu mai transmite nimic şi blochează conversaţiile cu solicitantul.

"Acest tip de înşelăciune este facilitat de anonimatul oferit de aplicaţiile securizate de comunicare şi de plată, precum şi de reticenţa persoanelor înşelate de a sesiza faptele, întrucât acestea sunt de natură penală", precizează comunicatul.

Cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri