Autoritatea Naţională de Reglementare în Energiei a aprobat o majorare cu 86,58% a preţului gigacaloriei produse de Electrocentrale Bucureşti (Elcen), de la 176,55 lei la 329,41 lei.

Acesta nu este preţul final plătit de bucureşteni, ci reprezintă doar preţul la care centrala livrează agentul termic, la care se adaugă tarifele de transport şi distribuţie. Din preţul final, Primăria Capitalei decide care sunt subvenţiile acordate populaţiei, scrie Agerpres.

"Aceste creşteri se datorează unei creşteri medii a preţului gazelor, de circa +120% pentru gaze naturale livrate din reţeaua de distribuţie, de +140% a preţului gazelor naturale livrate din reţeaua de transport şi cu circa +23% a preţului cărbunelui, faţă de valorile luate în calcul pentru bonusul şi preţurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021", explică ANRE.

De asemenea, preţul certificatelor de dioxid de carbon care trebuie cumpărate de producători a crescut cu 45% faţă de preţul luat în calcul la ultima ajustare de bonus şi preţ al energiei termice.

"Facem precizarea că preţurile de livrare a energiei termice din centralele de cogenerare aprobate nu sunt preţurile de furnizare a energiei termice către populaţie. Preţul de livrare a energiei termice din centrale de cogenerare este luat în considerare la formarea preţului local al energiei termice livrate de operatorul SACET, care înglobează pe lângă acest preţ şi preţul de producere în centralele termice ale operatorului SACET (altele decât cele pentru care s-a emis decizia de preţ astăzi), precum şi tarifele de transport şi distribuţie a energiei termice. Acest preţ local se transmite spre avizare la ANRE, după care se aprobă de Consiliul local al UAT. De asemenea Consiliul local al UAT are în atribuţii şi aprobarea preţului local pentru populaţie rezultat prin diminuarea preţului local cu valoarea subvenţiei acordate în funcţie de posibilităţile bugetului local, potrivit legii", mai spun reprezentanţii reglementatorului.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri