2 Noiembrie 2021

Și Mega Image este în vizorul ANPC. Retailerul a fost amendat cu 93.000 de lei



După ce Inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au organizat controale la patru magazine Cora din București, în urma cărora au descoperit o serie de abateri importante, controalele au fost înăsprite și la alți retaileri mari.

Patru dintre cele mai mari magazine ale lanțului Mega Image au fost controlate pentru a se verifica modul în care este respectată legislația în domeniu, respectiv magazinele de la Piața Domenii, Bulevardul Ion Mihalache, Piața Sudului și unul dintre punctele de lucru de pe Șoseaua Colentina, au transmis reprezentanții ANPC, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

În urma controlului, au fost înregistrate nereguli grave, care au determinat aplicarea de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 93.000 lei și dispunerea unor măsuri complementare importante, după cum urmează:

  • oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consum a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine;
  • oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie din toate cele 4 unități;

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii CPCMB au fost:

  • prezența unor gândaci în zona de comercializare a produselor de patiserie;
  • prezența capcanelor destinate rozătoarelor;
  • comercializarea de legume, fructe și produse cu modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman
  • comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită,
  • nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro;
  • nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare;
  • tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi și cuptorul nu era igienizat corespunzător, de asemenea rotisorul și vitrina caldă nu erau igienizate
  • la unul dintre raioanele de panificație (cu servire individuală de căre clienți – zona de produse neambalate), s-a constatat: prezența prafului și a pânzelor de păianjen la partea superioară a vitrinelor de prezentare, iar sertarele unde erau expuse produsele prezentau un strat grosier de resturi alimentare, țevile prin care circula lichidul de răcire prezinta oxidare vizibila și depuneri de gheață;
  • existența unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum și agregate frigorifice neigienizate,
  • existența la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora

La vitrinele asistate conținând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie, au fost constatate:

  • prezența ruginei,
  • vopsea exfoliată
  • insecte moarte și înghețate,
  • zone oxidate,
  • acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice
  • lichid provenit de la produse din carne ambalată,
  • prezența prafului și a altor impurități, în strat gros, pe rafturi și ventilatoare,
  • prezența de resturi alimentare.

„Constat cu tristețe că întâlnim încă astfel de situații, așa cum sunt cele prezentate în ultimele zile, deși am alocat mult timp consilierii și prevenției operatorilor economici. De aceea, manifestăm toleranță zero față de abaterile de la lege și verificăm permanent dacă normele sunt respectate. Așa cum i-am obișnuit pe cetățeni, ANPC își face datoria pentru a apăra sănătatea și drepturile consumatorilor. Controalele vor continua pe această temă”, a declarat Claudiu Dolot, Președintele ANPC.

Sursa foto: Facebook / ANPC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor



Citeste si