17 Noiembrie 2021

Cum s-a pregătit Primăria Sectorului 6 pentru un nou sezon de iarnă



Primăria Sectorului 6 a transmis într-un mesaj pe Facebook că s-a pregătit pentru deszăpezire cu 78 de utilaje care vor curăța străzile. Instituția transmite că programul de deszăpezire și combaterea poleiului este întocmit pentru perioada 15 noiembrie 2021 – 15 martie 2022, iar măsurile urmează să fie luate imediat după apariția fenomenelor meteorologice specifice, ninsoare sau polei. Timpul de ieşire în acţiune este de maximum cinci minute de la primirea ordinului.

„Suntem pregătiți! Dacă e să ningă, vor ieși utilajele pe stradă. Avem 37 de sărărițe, 12 pluguri, 11 încărcătoare frontale, cinci cisterne și trei minifreze, la care se adaugă încă zece utilaje ale ADPDU. Adică, un total de 78 de utilaje. Ca stocuri, avem 5.000 de tone de sare și 1.200 de tone de Eco Taw. De asemenea, avem mobilizați 500 de oameni gata să intervină imediat”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Comandamentul de Deszăpezire şi Combatere a Poleiului Sector 6 este condus de primarul Ciprian Ciucu şi fac parte din el reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6, Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane Sector 6 (ADPDU), Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 şi ai URBAN SA, firma care asigură deszăpezirea în sector.

Programul prevede ca acţiunea de deszăpezire să se desfăşoare pe arterele principale şi cele secundare ale Sectorului 6, pe o suprafață de aproximativ 2,1 milioane metri pătrați.

În responsabilitatea URBAN SA intră arterele de circulaţie rutieră principale (bulevarde, străzi, alei, intrări, drumuri, căi, şosele, prelungiri), precum şi obiective de maximă urgenţă, iar în cea a ADPDU arterele de circulaţie secundare cu nume şi alei fără denumire. Cei care vor asigura deszăpezirea vor lucra în schimburi, pentru a asigura permanența 24 de ore din 24.



Citeste si