Preţul de referinţă în Europa la gaze naturale a trecut marţi peste pragul de 100 de euro pentru un Megawatt-oră, înaintea unei serii de licitaţii pentru rezervarea de capacităţi de transport prin conducte care vor fi un test al disponibilităţii Rusiei de a reduce presiunile pe partea de aprovizionare cu energie.

Creşterile de marţi au continuat o tendinţă care a început luni astfel că la bursa ICE Endex din Amsterdam, preţurile de referinţă la gaze naturale au ajuns până a 101 euro pentru un Megawatt-oră, scrie Agerpres.

Analiştii apreciază că licitaţiile pentru ziua următoare vizând rezervarea de capacitate în conductele din Ucraina precum şi la staţia de comprimare de la Mallnow, Germania, vor oferi un semnal puternic cu privire la cât de serioasă este Rusia când vine vorba de majorarea livrărilor spre Vest. Chiar dacă grupul rus Gazprom a anunţat că intenţionează să continue să îşi umple depozitele subterane din Europa până la finele lunii decembrie, până acum nu a profitat de licitaţiile pe termen scurt pentru a livra mai multe gaze.

"Licitaţiile de marţi pentru livrările din 1 decembrie vor fixa tonul pentru întreaga lună. Desigur că aceste licitaţii de capacitate vor fi urmărite cu atenţie de către piaţă pentru semnale cu privire la livrările din Rusia" spune Tom Marzec-Manser, analist pentru piaţa europeană de gaze la ICIS.

Datele furnizate de Gas Infrastructure Europe arată că depozitele de gaze din Europa se golesc rapid în condiţiile în care gradul de umplere s-a diminuat cu peste 10% de la începutul lunii. În prezent aceste depozite sunt pline în proporţie de 70%, cu mult sub media de 85% pentru acest moment al anului.

Separat, pe piaţa din Germania preţul la energie electrică cu livrare în luna decembrie a urcat cu 20% până la 241 de euro pentru un Megawatt-oră în timp ce echivalentul francez a urcat cu 21% până la un nivel record de 384 de euro pentru un Megawatt-oră pe bursa European Energy Exchange AG.

Creşterea cu două cifre a preţurilor la energie a stimulat inflaţia şi şi-a făcut simţită efectele în industria energetică din întreaga lume, în condiţiile în care mai multe companii de utilităţi din Marea Britanie şi până în Singapore au dat faliment iar unele din cele mai mari companii energetice europene au limitat operaţiunile de trading pe fondul volatilităţii crescute.

În schimb, exportatorii de gaze au anunţat profituri record. De exemplu, grupul rus Gazprom a raportat luni cele mai mari rezultate trimestriale înregistrate vreodată. În plus, Gazprom se aşteaptă ca cererile venite din partea clienţilor săi să rămână la un nivel ridicat şi în primul trimestru din 2022, având în vedere gradul redus de umplere a depozitelor de pe continent.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri