Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care actul normativ privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului, iar în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat, relatează Agerpres.

"Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament. Şi în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat", a afirmat Ciucă, aflat într-o vizită la Giurgiu, întrebat când va putea fi aplicat certificatul verde la locul de muncă.

Ciucă nu a precizat când ar putea fi adoptată legea. "Daţi-mi voie să nu estimez un timp", a spus el.

"Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală", a arătat premierul.

El a mai fost întrebat despre posibilitatea eliberării certificatului verde şi la zece zile după prima doză, însă Nicolae Ciucă a arătat că ministrul Sănătăţii, împreună cu ceilalţi specialişti, va veni cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci se vor stabili soluţiile.

Retail jobs Sursa foto: Facebook / Nicolae Ciucă
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri