9 Decembrie 2021

Garda de Mediu a amendat construirea ineditului brad de Crăciun din doze de vaccin



Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum și operatorul autorizat pentru transportul deșeurilor medicale, din același centru, au fost amendați cu 90.000 de lei, de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM).

Mai mult, compania de transport s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării.

Sursa foto: Ro Vaccinare

„Am fost sesizați în privința existenței unor construcții din deșeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureștiului, iar echipa de control a GNM a găsit și sancționat mai multe abateri legate de folosirea și transportul deșeurilor medicale de acolo. Cele trei sancțiuni contravenționale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcțiile respective au fost desființate și ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deșeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, așa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.

La construirea bradului au fost utilizate peste 19.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. “Bradul” avea o înălțime de 3 metri, o anvergură de 2.2 metri și era realizat din doze Pfizer și Moderna. Cutiile de cadouri și căsuța erau realizate din doze Johnson&Johnson.



Citeste si