Sectorul 6 ar urma să contribuie cu 10 milioane de lei la despăgubirile datorate de către Municipiul Bucureşti în vederea exproprierii imobilelor situate pe amplasamentul lucrării "Penetraţie Prelungirea Ghencea - Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Braşov şi Terminal Tramvai 41", relatează Agerpres.

În baza unei hotărâri adoptate, luni, de consilieri generali ai Capitalei, cu 31 de voturi "pentru" şi 19 abţineri, Consiliul Local al Sectorului 6 a fost împuternicit să se asocieze cu Municipiul Bucureşti în vederea finanţării în comun a obiectivului de investiţii.

De asemenea, a fost aprobat contractul de asociere ce urmează să fie încheiat între Municipiul Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6.

Potrivit contractului, Municipiul Bucureşti şi Sectorul 6 convin să se asocieze în vederea finanţării în comun a investiţiei, dar şi a continuării şi finalizării procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării.

Sectorul 6 va participa cu suma de 10 milioane de lei, având ca sursă de finanţare bugetul local.

Conform raportului de specialitate, în prezent, pe Prelungirea Ghencea, traficul auto se desfăşoară pe două benzi de circulaţie, iar pe bulevardul Ghencea pe două benzi pe un sens şi o bandă pe celălalt sens, iar traficul pietonal - pe trotuarele adiacente înguste. Transportul în comun nu are benzi dedicate.

Prin realizarea lucrărilor, se urmăreşte lărgirea la patru benzi de circulaţie a str. Prelungirea Ghencea, între. str. Braşov şi str. Mărăcineni; realizarea pistelor de ciclişti; amenajarea trotuarelor; modernizarea sistemului de iluminat; realizarea căii duble de tramvai pe str. Prelungirea Ghencea între str. Braşov şi centura Municipiului Bucureşti; construirea unui nod intermodal la capătul străzii Prelungirea Ghencea, în zona nodului rutier de la Domneşti; lărgirea la patru benzi de circulaţie şi păstrarea liniei de tramvaie existente pe bd. Ghencea până la capătul liniei 41.

Valoarea totală a investiţiei este prevăzută la 564 milioane lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare este estimată la 24 de luni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri