23 Decembrie 2021

Sindicaliştii din sănătate, asistenţă socială, poliţie, penitenciare şi din Ministerul Muncii protestează la Palatul Parlamentului



Câteva sute de sindicalişti din Poliţie, penitenciare, Poliţia de Frontieră şi din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale participă la un miting de protest în Piaţa Constituţiei, în timp ce câteva zeci de sindicalişti din Federaţia Sanitas participă la o altă manifestaţie, în faţa Parlamentului, potrivit Agerpres.ro.

Numărul manifestanţilor la protestul de Piaţa Constituţiei creşte în permanenţă de la debutul mitingului, iar după trei sferturi de oră de la debutul protestului, manifestanţii au pornit în marş pe bulevardele care înconjoară sediul Parlamentului.

Ambele grupuri de sindicalişti au ca revendicare principală aplicarea legii salarizării (legea 153/2017), fiind nemulţumite de faptul că Guvernul nu a inclus în bugetul pe 2022 majorările salariale prevăzute de legea salarizării, după ce nici pe anul în curs nu au aplicat integral legea salarizării.

Vă prezentăm mai jos câteva fotografii surprinse de jurnaliștii Wall-Street.ro, de la protestul organizat de sindicaliștii din Poliție și din penitenciare.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Ce sindicate participă la protest

La protestul din Piaţa Constituţiei participă, printre altele, Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Politiştilor şi Personalului Contractual din România, Federaţia Sindicatelor Democratice din România SIDEPOL, Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România "Alexandru Ioan Cuza", Federaţia Politiştilor SED LEX, Federaţia "Publisind" - Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Federaţia Poliţiştilor de Penitenciare, Sindicatul Naţional "Pro Lex", Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România "DECUS", Sindicatul Politiştilor din România "Diamantul", Liga pentru Apararea Drepturilor Pensionarilor Militari, Asociaţia Pensionarilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.



Citeste si