Ultimele extrageri pentru Loteria de Vaccinare vor avea loc vineri seara şi vor fi difuzate pe TVR 1, la orele 20:45, informează Loteria Română.

"Astăzi, 31 decembrie, vor avea loc ultimele extrageri pentru Loteria de Vaccinare, respectiv cea de-a paisprezecea extragere săptămânală, cea de-a treia extragere lunară şi extragerile pentru premiul de 500.000 de lei şi premiul de 1.000.000 de lei", se arată într-un comunicat al Loteriei Române citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, la cea de-a paisprezecea extragere săptămânală participă numerele de ordine din intervalul 3.367.676 - 3.419.257, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 31 decembrie, la orele 12:00. Se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.

Totodată, la cea de-a treia extragere lunară participa numerele de ordine din intervalul 3.061.028 - 3.419.257, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, în perioada 26.11.2021, de la ora 12:00 - 31.12.2021, până la ora 12:00. Se va acorda un singur premiu în valoare de 300.000 de lei.

La extragerea pentru premiul de 500.000 de lei participa toate numerele de ordine alocate pentru Loteria de Vaccinare, respectiv din intervalul 1 - 3.419.257, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, de la data începerii înscrierilor, până vineri, 31 decembrie, la orele 12:00.

La extragerea pentru premiul de 1.000.000 de lei participă, de asemenea, toate numerele de ordine alocate pentru Loteria de Vaccinare, respectiv numerele de ordine din intervalul 1 - 3.419.257, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris de la data începerii înscrierilor, până vineri, 31 decembrie, la orele 12:00.

"Conform Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 21^3, alin. (8) prevede: 'Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul'", atrage atenţia Loteria Română.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri