Un tribunal din Republica Cehă a condamnat la 21 de ani de închisoare un fost soldat ceh care a luptat de partea separatiştilor pro-ruşi în Ucraina, relatează agenţia DPA.

Acuzat de apartenenţă la o organizaţie teroristă străină pentru că a luptat alături de separatiştii autoproclamatei republici populare Doneţk, fostul soldat nu a fost prezent în faţa instanţei la pronunţarea sentinţei, el fiind probabil în Ucraina unde se află familia sa, scrie Agerpres.

Apărarea a negat toate acuzaţiile, invocând faptul că acuzarea s-a bazat în constituirea dosarului mai ales pe postări din social media şi pe relatări din presă.

Potrivit estimărilor ONU, conflictul început în Donbas (estul separatist pro-rus al Ucrainei) în 2014 între armata ucraineană şi separatişti a provocat până în prezent peste 13.000 de morţi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri